Ţine de atitudine

Aproape de articolul celor de la Totb cu poveşti de la ghişee de instituţii, aşa se face că după ce l-am citit, pac în ziua următoare am avut de-a face cu ele, instituţiile şi ghişeele. Instituţiile din povestea mea sunt Judecătoria Timişoara şi mult temuta Direcţie a Finanţelor Publice Timiş (faţa căzută acum)

Vă spun de pe acum că nu am avut niciodată sentimente urâte să le spunem faţă de instituţiile publice, fiindcă am lucrat şi eu într-una cândva, respectiv Prefectura Timiş care mi-a fost casă aproape un an. Eu? Probabil cel mai compătimitor şi prietenos angajat de pe acolo, poate şi datorită faptului că eram cel mai tânăr membru din "echipă". Vă mai spun că din interior lucrurile sunt uşor enervante uneori, poate chiar frustrante, dar ţine de fiecare personalitate în parte cum gestionează situaţiile şi oamenii.

Dar revenind la povestirea mea din ultima săptămână, Judecătoria s-a dovedit a fi un loc destul de uman, ba chiar o instituţie călduroasă, mai ales datorită porumbeilor care şi-au făcut loc să pătrundă în clădire prin acoperişul de sticlă şi habitează la ultimul etaj. Puţin haios dimineaţa cum înainte de ora 08.30 când permit publicului accesul în clădire, se formează un puhoi de lume la intrare lângă aparatul de detectat metale şi obiecte periculoase, parcă ar fi la coadă la gogoşi calde. Aştept răbdător şi zâmbesc cu gândul în minte, în timp ce priviri dubioase mă aţintesc din toate părţile.

Biroul 330 pentru Asociaţii şi Fundaţii are program cu publicul destul de scurt, 6 ore pe săptămână în total, dar la un zâmbet rugător m-au primit şi în afara orelor de audienţă. Arhiva Judecătoriei este un departament îngropat în dosare. Nu am văzut atâtea file la un loc decât în filmele americăneşti. Şi aici deşi ajunsă cu (fix) 45 de minute după terminarea programului cu publicul, în urma unui zâmbet amabil şi a unei feţe prietenoase am fost primită să mi se dezgroape dosarul şi dată hârtia pentru tradus şi legalizat.

După vreo (ce-i drept) 6 drumuri de la un birou la altul, din instituţie la biroul de traduceri şi înapoi, am ajuns la un acord cu doamnele nu foarte prietenoase dar totuşi tolerante, am mulţumit amabil şi m-am îndreptat spre finanţe cu mare bucurie.

"- Bună dimineaţa, am venit după o adeverinţă cum că am plătit taxa de timbru judiciar la Trezorerie.
-  Păi nu la mine, mergeţi jos la ghişeul alb, cum intraţi în stânga.
- Bună dimineaţa, pentru adeverinţă de plată către Trezorerie?
- Nu aici. Sunteţi firmă? NU NU NU la mine. Întrebaţi la registratură!
- .....
- Imi spuneţi vă rog de unde obţin adeverinţă....
- Ah păi nu ştiu, Trezoreria e la primărie, acolo se duc banii.
- ...... Păi mi-aţi spus ieri de camera 106, 107!?!?
- Ia vedeţi aici la camera 1.

La camera 1 o tânără aproape acoperită de hârtii, cu capul în calculator, îşi ridică ochii din monitor şi mă priveşte curioasă. Îi zâmbesc cu speranţa în gât, îi explic ce vreau, mă pune să fac o cerere, să o duc să îi dau număr de înregistrare, mă lasă să aştept lângă ea 5 minute până e gata adeverinţa, mi-o înmânează de-ndată, mulţumesc frumos, îi doresc o zi minunată şi plec.

Deci se poate domnilor! Ţine de atitudine!