sâmbătă, 26 octombrie 2013

Dimineața pe răcoare

06:20 Programul de trezire automată funcționează de minune. Ciclul de somn ia sfârșit iar creierul trece încet încet în starea Beta de trezire. Bună frumoasă dimineață!

06:35 Nelipsita muzică răsună din telefon și îmi aduce un zâmbet pe buze. U2-Beautiful day

06:37 Meditația de dimineață durează între 15-20 de minute și se sfârșește cu un zâmbet larg și o întindere de oase.

06:57 Ridicatul din pat a devenit o treabă foarte ușoară. Câteva exerciții de întindere de spate și sunt gata de acțiune.

07:10 În baie ritualul de spălare e sfânt. Dinții, mâinile, fața nu sunt de neglijat că doar trebuie să zâmbesc frumos lumii când ies din casă, nu?

07:20 Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei am citit în nenumărate rânduri. Deschid frigiderul unde mă așteaptă tot felul de bunătăți și mă îmbie să le degust. Le ignor însă și mă rezum la o felie de pâine prăjită cu ton și o cană de lapte cu biscuiți. Când sunetele ciudate din dreptul buricului încetează știu că sunt sătul și pot pleca liniștit.

07:30 Dulapul impunător care ocupă jumătate de sfert de cameră stă deschis și așteaptă cu răbdare până îmi potrivesc veșmintele din cap până-n picioare. Trag 2 linii subțiri pe pleoape, frec genele cu periuța neagră plină de rimel, trag geanta pe umăr și pornesc la drum.

07:37 Drumul până la primul colț de stradă e presărat de culori tomnatice. Frunzele galbene, portocalii și cărămizii zac așternute peste iarbă și drum formând un covor mai ceva ca la Oscar. La primul colț îl observ cum cade...firul...

07:39 La al doilea colț peisajul se mai domolește dar crește în intensitate el, mirosul. Și atunci mă luminez și realizez ce se întâmplă. Undeva, nu foarte departe de cartierul meu, geamurile fabricii de cauciucuri se deschid iar mirosul înțepător se împrăștie impunător peste oraș, poposind în nasurile trecătorilor și în nările mele. Cade și al doilea fir...de păr...și atunci îmi vine în minte:
”A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fir.
Azi s-a oprit”





Niciun comentariu: