Din priviri

După foarte mulţi ani, într-o zi, în scaunul din tramvai în care de obicei îmi servesc porţia de lectură, am avut o revelaţie. Că am o jenă în a privi oamenii total necunoscuţi în ochi. De altfel nici pe cei cunoscuţi nu îi diger prea mult. După ore bune de analizat situaţiunea a venit şi răspunsul. Jena aia, printre altele, se trăgea de fapt de la nivelul de încredere pe care îl aveam în propria persoană dar şi de la tipul persoanei pe care o aveam în faţă.

Am început să testez întâi dacă reuşesc să privesc o persoană nouă în ochi, cât timp rezist dar şi care sunt efectele. A fost greu primele dăţi, ochii îmi fugeau fie spre podea, fie pe buzele omului, fie pe pereţii din jur dar tot la nivelul ochilor. Totul până într-o zi.

Era o marţi însorită pe una din străduţele din Piaţa Unirii. De după o poartă mare de fier iese un om. Îi caut ochii cu privirea dar mă ignoră complet şi trece fără să mă observe. "Eh, el a pierdut" mă gândesc. Dar al doilea nu a mai scăpat. Ne-am privit direct în ochi inclusiv după ce am trecut unu de altu şi ne-am tot privit până când eu m-am lovit de o maşină parcată pe trotuar. Atunci ne-am rupt. Mă luase valu bine de tot şi era tare fain. A fost o zi memorabilă, ziua în care am privit, preţ de secunde bune, un om total necunoscut în ochi. M-am simţit fericită, frumoasă şi interesantă. Eram parcă pe-un nor mare de puf şi pluteam cu el printre străduţele pieţei. Am continuat să privesc oamenii pe care îi întâmpinam direct în ochi şi sentimentele s-au repetat. Am ajuns să merg pe stradă zâmbind şi ca să vezi, unii oameni îmi zâmbeau înapoi.

Cu timpu' am dat în alte filozofii, că deh, aşa îmi place mie. Am început să mă înţeleg cu oamenii din priviri. Orice interlocutor al meu ştia ce simt sau gândesc vizavi de discuţie numai din privirile ce le trăgeam. Şi nu mă ascundeam deloc. Acum mă ascund uneori, crezând că e mai bine şi pentru mine şi pentru celălalt. Şi se dovedeşte că uneori e bine, alteori ba. Dar cel mai frumos e că în ochi poţi să vezi omul nu doar să te uiţi la el.

"Mă uit la tine dar nu văd nimic!"

"Atunci uite-te mai bine!"