Tramvaiul de noapte

La 10 noaptea în tramvaiul 2 s-a creat o oareșicare comunitate. Numărul mic de pasageri creează o atmosferă plăcută, intimă chiar. Urc calmă în tramvai, neavând agitația tipică prin spate care să mă bruscheze ”Haideți doamnă odată că mai e lume de urcat!” Scot cardul și îl dau prin fața aparatului. Realizez că Raiffeisen nu are înțelegere cu RATT, bag cardul înapoi și îl scot pe cel bun să validez totuși că am trecut pe aici. Mă așez pe scaun și privesc în jur.

Un cuplu a ieșit la plimbare cu Atos, o frumusețe de cățel care dă insistent din coadă la orice mișcare. Mă uit la el din când în când și zâmbesc. O doamnă la vreo 60 de ani urcă grăbită, să nu cumva să vină verdele și să plece tramvaiul fără ea. După ce își trece cardul prin fața aparatului vede cățelul și zâmbește. Încă e roșu și din spate se aude o voce ”Deschide prietene că vreau să cobor!” Ne întoarcem cu toții și un omul lung, slab, cu ochelari de John Lenon maro închis și un butoiaș de bere în mâna căuta insistent butonul de deschidere a ușii. Deodată pac ușa se deschide, doar că Lenon a nostru ratează și intră direct în stâlpul dintre uși. Se adună ușurel și pășește pe trepte afară din tramvai. Eu și doamna de aproximativ 60 de ani ne uitam la el, ne uităm una la alta și începem să chicotim. Alții râd vizibil pe sub mustăți. Atos dă din coadă fericit în timp ce îl urmărește pe Lenon coborând.

Un alt cuplu aleargă până în dreptul ușii și urcă rapid. Bărbatul mulțumește vatmanului și se așează amândoi în spatele meu nu înainte de a scana vagonul cu privirea. Bărbatul parcă zâmbește fiecărui om din spate și ia loc. Ne regăsim privirile în timp ce ne întoarcem să-l vedem pe cel mai fericit pasager din tramvai, Atos, care încă dă fericit din coada pufoasă în timp ce stăpânul lui verifică să nu deranjeze pe cei din jur.

Sunt plăcute călătoriile cu tramvaiul. E viață în ele.